Vulpița și Viorel Stegaru au luat astăzi o lecție foarte interesantă de canto de la talentatul cântăreț Mihai Trăistariu. La finalul orei de informații muzicale, cei trei s-au îndreptat către platoul de la “Acces Direct”, iar la scurt timp după ce a început ediția de azi, celebrul artist a făcut dezvăluiri incredibile despre colegii săi de breaslă, dar și despre întâlnirea cu cei doi soți.
Vulpița, Veronica Stegaru pe numele din buletin, a pășit emoționată împreună cu soțul ei spre locul în care erau așteptați de Mihai Trăistariu. Viorel Stegaru îl apreciază enorm pe cântăreț pentru vocea lui unică, iar soția lui are câteva melodii preferate din repertoriul fostului concurent de la Eurovision. Când a aflat că mulți dintre oameni contestă melodiile lansate de cei doi soți, artistul a spus: “Oamenii greșesc. Voi greșiți că-i contestați, ei nu sunt cântăreți profesioniști. Să mă ierte Dumnezeu, dar 90% din showbizul românesc este praf vocal și au niște succes… De ce nu ar fi și ei în trend?! Eu am venit azi să-i ajut un pic, să fac puțină tehnică, să vedem ce au și ce le lipsește. Și o să le dau și de lucrat acasă”.
“Veronica stă bine la ritm și câștigă la floricele. Ea este soprană de coloratură. Trebuie să îi facă cineva o piesă de operă. Viorel e bun la volum și are ureche. El poate să fie cântăreț, să nu mai zică nimeni nimic, a luat puncte de la mine și astăzi el este câștigătorul lecției”, a declarat cunoscutul cântăreț după ce le-a dezvăluit celor doi soți câteva trucuri muzicale.
La un moment dat, Viorel Stegaru și-a exprimat o dorință surprinzătoare: o colaborare între Vulpița și Mihai Trăistariu.
“Știi ce își propun eu: să faci o melodie cu Mihai”, i-a spus Viorel Stegaru soției sale, care a fost foarte încântată.
În plus, Mihai Trăistariu nu a spus: “Nu!” categoric pentru o colaborare muzicală alături de Vulpița, însă, pentru ca aceasta să se întâmple, el a pus o condiție! Potrivit declarațiilor cântărețului, acest lucru se va întâmpla după ce Veronica Stegaru, dar și soțul ei vor mai acumula informații de la orele de canto.
Înainte să înceapă ediția de azi a emisiunii moderată de Mirela Vaida la Antena 1, Mihai Trăistariu a publicat o poză în care apare alături de Vulpița și Viorel Stegaru. El s-a simțit bine în timpul petrecut alături de cei doi soți, însă, întâlnirea cu aceștia nu a fost deloc apreciată și unii dintre fanii cântărețului. Internauții l-au criticat dur pe talentatul artist.
“O mizerie promovată prea mult! Fata nu are voce, dicție, ureche muzicală, iar acel grobian puturos trebuie trimis acolo unde-i este locul, adică la muncă, adevărată, cu sapa și grebla. Cine i-a băgat în cap că are voce, atunci când behăie de fapt, să-l asculte non-stop, în căști. Aș fi zis că poate cânta la duș, dar și pe ăsta l-a descoperit târziu, după 30 și de ani”, “Mai bine ai lua atitudine și i-ai face bine femeii ăsteia care e bătută zilnic. Chiar ai tupeu să pui poza cu ei pe Insta?”, “Cred că glumesti! Ferească Dumnezeu de așa specimene ??????????”, “Rusine, Mihai! Nu încuraja nonvaloarea. Când nu vor mai fi sub aripa Antenei 1, vor trăi o mare dramă la care te faci părtaș”, “Mihai, tu esti un om de calitate din toate punctele de vedere. Te rog nu te compromite răspunzând provocărilor Mirelei, ea deja a căzut drastic din notorietete, lumea nu o mai suportă, pentru circul prost din emisiune, o fi având ea publicul ei care îi face audiență, dar un public de proastă calitate, mediocru, cărora le plac manelismele. Tu nu intra în circul lor, în regia lor ca să nu intri în gura lumii, că greu te mai «redresezi» apoi. Mirela e asociată deja cu Vulpița, orice ar face, cu numele nu mai e credibilă si toate astea pentru audiență. Rămâi demn si de calitate, sincer și original, cum te-am apreciat mereu. Din păcate, în cazul Mirelei lumea (de calitate) e tare dezamagită” sunt cinci dintre comentariile strânse de fotografia publicată de Mihai Trăistariu cu Vulpița și soțul ei.